JAD

„(...) Conform chinezilor, Jadul personifică cele cinci trăsături morale principale: compasiunea, modestia, curajul, adevărul şi înţelepciunea. Meditaţia cu Jadul dezvoltă tocmai aceste capacităţi. Netezimea, suprafaţa sa catifelată reflectă bunăvoinţa; luciul şi strălucirea sa, cunoaşterea; duritatea, cinstea; iar nevinovăţia sa, acţiunea morală. Faptul că poate trece din mână în mână fără să se murdărească, sugerează starea sa morală, iar faptul că la lovire emite un sunet melodios sugerează muzica.

Capacitatea Jadului este de a concretiza esenţa unei probleme şi de a aduce liniştea in privinţa sa. Prin suprafaţa sa catifelată linişteşte persoana care îl ţine în mână şi contemplă culoarea sa verde. De asemenea, culoarea verde influenţează sentimentele purificându-le. Nuanţele cromatice de tip lavandă aduc calmarea problemelor mentale, iar Jadul roşu trezeşte pornirile, clarifică şi limpezeşte cauzele, ducând la rezolvarea problemelor. De asemenea, Jadul ajută omul să-şi adune energia, forţa, din trăirile anterioare.

Elixirul de Jad se foloseşte în cazurile de suferinţe cardiace, renale, hepatice şi de splină, precum şi pentru purificarea sângelui. Ajută, de asemenea, în proiecţiile astrale.

În China, în anul 1176, a apărut „Cartea antică ilustrată a Jadului”, care pe parcursul a 700 de volume cataloghează bucăţile colecţiei aflate în posesia primului împărat din dinastia Sang de Sud. Piesa cea mai remarcabila a acestei colecţii era o tablă cu înălţimea de peste 60 cm, confecţionată dintr-o singură bucată de Jad alb, perfect pur, cu marginile spendid sculptate. Pe această margine era reprezentat sfântul budhist Samantabhara, şezând pe un dragon, ţinând un pocal în mâna stângă, iar în dreapta o tavă pentru adunarea pomenilor, fiind înconjurat de stânci învelite în ceaţă. Conform legendei, tabla a fost scoasă la lumină în anul 1068 de un torent, dintr-o peşteră sfântă.”

(Dan Seracu – Cristaloterapia – ed. Aldo Press, 1997, pp. 117-118).